November 29th, 2009 
Ama Vineri, in Cluj in gara, ora 10:30, asteptam rapidul de Oradea. In jurul meu tot felul de oameni, asteptand acelasi tren. Ma gandeam ce bine o sa fie cand ajung acasa ca n-am mai fost de mult timp si abia asteptam sa ma intalnesc cu prietenii. Ma gandeam ca in Oradea ma asteapta EL si o sa ne vedem iar dupa doua saptamani si o sa fie totul bine. In tren ma gandeam doar la revedere si la pauza pe care aveam sa o fac de la facultate si gandire.
Am ajuns in gara si… nimic. Mi-am scos telefonul si l-am sunat : ”E deja ora 1? Ajung imediat!” Concluzia este ca a uitat, sau nu a avut notiunea timpului sau… De fapt eu oricum eram singura in gara cu ditamai bagajul si nu aveam de gand sa astept asa ca am luat un taxi. Am ajuns acasa si am inceput sa dau telefoane pe la prieteni. Ma simt ca intr-o alta dimensiune in care se pare ca desi am prieteni “foarte buni”, care ma cunosc cu totii cand au vreo problema, toti au zis ca ma suna dar…au uitat, sau au pierdut notiunea timpului.
E deja duminica si ma gandesc ca mai am de stat acasa pana miercuri si as vrea sa curga timpul mai repede, sa ma intorc la viata mea de Cluj. Nu prea am gasit ce am vrut aici cum, de altfel, de putine ori gasim ce cautam atunci cand ne trebuie. Ramane totusi speranta ca vor veni si zile mai bune.
Related posts:
Posted in 
@Ama asa se intampla mereu, de aia nu exista prienteni, cand iesi din anturajul lor te uita, chiar cada ei iti pastreaza din vorbe titulatura de prienten, se dovedesc a fi doar….