Ajunse la hotel.Isi despacheta tacticos lucrurile,cu o grija care trada atentia pentru echilibru.Detinea un echilibru de praf ,temandu-se ca daca s-ar grabi acesta s-ar narui sub suflarea ei nerabdatoare.Facu un dus ,apoi cobari in restaurantul hotelului pentru a servi cina.
-Lidia?Lidia,ce e cu tine aici?
Ea ridica ochii spre cel ce-i tulbura gandurile:
-Filip,ce surpriza!Stiam ca esti …la Paris…
Imi permiti sa iau loc la masa ta?
-Desigur,scuza-mi lipsa de politete.
Filip se aseza astfel incat sa o poata privi in fata,intr-un con de lumina,de unde putea privi fara a i se putea citi in schib corect mimica fetei.
-Un prieten mi-a scris ca e grav bolnav,si sa-i preiau pacientii.Are o clientela de seama pe care nu o poate ignora,de teama ca o va pierde.Aici concurenta e acerba.
-Ma bucur sa te revad…Sper ca de asta data sa ma anunti cand pleci…
Filip ofta adanc,vru sa spuna ceva dar tacu.
-Nu mi-ai raspuns,carui fapt datorez placerea de a ne regasi la Paris?
Fata Lidiei deveni usor stacojie,il privi pe Filip cu un sentiment de vinovatie…Se vedea clar incertitudinea de a-i spune adevarul sau de a minti usor…Stia ca daca ar minti Filip ar fi ghicit,dar totodata nu i-ar fi reprosat asta.
-Am venit sa-mi recuceresc barbatul…
Simplitatea cu care rosti adevarul il facu pe Filip sa se cutremure usor.nu se astepta la o reactie atat de franca,desi stia ca ea era acolo pentru…el.
Tacu.Isi servira cina in tacere,o tacere care era vadit stingheritoare.Lidia gandi ca e mai bine sa lege o conversatie.
-Am auzit ca in aceasta seara se joaca piesa “Romeo si Julieta”.Am de gand sa ma duc sa o vad.
-E periculos sa te las singura in tenebrele luminate ale orasului,da-mi voie sa te insotesc.
Zambira…-Iti multumesc,Filip.Se ridicara de la masa: -Ramane stabilit ca intr-o ora sa ne reintalnim in holul hotelului.

Filip astepta infrigurat la gandul ca Lidia va cobori.Aproape ca ii paru rau ca se oferise sa o insoteasca.Se simtea cu inima stransa ca va fi langa ea tocmai la acea piesa.Se certa in gand pentru lipsa de tact de care daduse dovada.Ar fi vrut sa-i vorbeasca despre chinurile prin care a trecut ca sa se mentina departe de ea,insa stia ca nu-i este permis,mai ales acum .Daca ar fi fortat nota,ar fi pierdut-o definitiv.Era intr-o stare de feerie si totodata de impusa luciditate.Tot ce vroia era sa se arunce la picioarele ei si sa-i sarute gleznele…Se intoarse instinctiv,de parca ceva ii arsese spatele…O vazu coborind treptele intr-o rochie bej,cu umerii goi si rotunzi,cu bratele mici si albe…,parul ii cadea in mici onduleuri ca apa unui izvor,dar ochii…Totul palea in fata ei,si lumina candelabrelor puternice parea ca se ascunde rusinata …Ochii ca doua stele de jaratic straluceau si mai intens,contrastand cu tenul ei usor palid,si cu seriozitatea fetei,usor aspre,dar nu dure.Emana un aer de frumusete antica, usor egipteana,usor europeana,fara a se confuda…,se completau atat de firesc incat ar fi facut cu usurinta parte din ambele culturi.Era fina ca o printesa britanica,politicoasa inteligenta,fara a parea snoaba,si totodata avea un zambet candid ca al printesei egiptene,cu ochii plini de enigme adanci dar avand in ei un joc de lumini nedescifrat ce te facea sa te pierzi ca in albia unui rau limpede ,racoros si rece de munte…Tenul alb-masliniu ii aducea o nota de copilarie joviala,fara a fi insa perfida,contrasta cu buzele rosii-grena ca o cireasa de mai…Barbia usor rotunda continua cu un gat de lebada pe care tocmai si-l indrepta dandu-i un aer de mandrie nefortata.Rochia ce o purta nu facea decat sa ii completeze statura si formele,aleasa tocmai pentru a frustra orice muritor.Purta un colier de diamante ce se asortau perfect cu ochii ei scanteietori.Si totusi ea cobora cu o naturalete ce-i trada lipsa de cochetarie pe care o au toate femeile ,mai ales in aceasta parte a lumii.Nestiinta ei ca e frumoasa o faceau si mai draga lui.Se grabi sa-i ofere bratul .
-Esti mai frumoasa ca cerul in zori de zi…Luminezi mai puternic decat soarele in miezul zilei si totusi ai ochii la fel de adanci ca intunericul noptii…
-Ma faci sa rosesc Filip,stii ca astfel de cuvinte nu ma fac sa ma simt la locul meu…
-Crede-ma ca nu ti-am spus decat o parte din nemarginirea frumusetii tale.Daca ar avea ochi sa te vada,orice muritor s-ar jertfi la picioarele tale…
Lidia se impiedica usor,dar Filip o sustinu.
-Ti-am spus ca in curand nu voi mai putea merge,ma faci sa fiu constienta de fiecare pas al meu,de fiecare rasuflare…Si …tu esti subiectiv…
-Filip tresari.Tacu , jignit oarecum de neincrederea Lidiei in ea insasi.
Isi ocupara loja linistiti,aratand o usoara nerabdare …
Il privi cu blandete si ochii sai rugatori spuneau mai mult decat o mie de cuvinte:
-Iarta-ma Filip,am fost nedreapta si extreme de cruda…
Filip zambi,ii venea sa o manance,sa o bage la pieptul sau fara ca cineva sa i-o poata lua…
Piesa incepu…
Filip,incurajat de luminile ce se stingeau treptat se apleca peste umarul Lidiei,imbatat de parfumul de flori proaspete de primavara pe care-l emana …ii lua mana intr-a-sa i-o saruta lin si sopti ca un suspin la urechea ei:
-Lidia,te iubesc.
Privira piesa in tacere,fiecare cufundat in propria-i durere…fiecare din ei se puneau in locul acelor nefericite fiinte,roabe ale iubirii neconditionate si chinuitoare…Plangeau amandoi si probabil toata sala…Se auzea cate un suspin innabusit in batista sau cate un dres de voce gutural,pentru a nu trada acea emotie unanima ce-i strangea de gat pe toti.
Luminile se reaprinsera…Trecura pauzele,piesa se termina…Dar atat ea cat si Filip nu dadeau semne de vietuire…Taceau consternati in fata unei biserici divine,in fata lui Dumnezeu insusi…Ropotele de aplauze ii rupsera din visare….Se ridicara la fel de tacuti ,parca usor mai adusi de spate,de parca toata suferinta lumii se afla pe umerii lor.
Filip arunca o privire ascusa spre ea.O vazu vinetie,transparenta,ochii ii jucau inca in lacrimi,iar pe obrazul ei neted aparu o inclestare sora a nebuniei.
-Lidia,te simti bine?Ea nu raspunse…
-Lidia,ridica-te te rog…nu trebuia sa te aduc aici…inima ta oricand poate ceda…
Buzele frumoase ale Lidiei imbracara un aer sarcastic –resemnat deschizandu-se intr-un zambet pribeag…Ridica privirea spre el…Citi in ei furtunile marii ,ale unui naufragiat in lupta de supravietuire…
Cu un glas stins si plin de amaraciune rosti: -Daca ar fi vrut sa cedeze trebuia sa o fi facut de mult…
Sprijinita de Filip iesi in foaierul teatrului…
In jur era o larva de nedeslusit,vorbeau toti parand ca nu asculta nimeni…Filip fu retinut de un cunoscut .
Auzi in spatele ei un ras strident si se intoarse instinctiv.Ochii i se marira de groaza ,tremura,deveni si mai livida decat era si…nimic.
Nu auzi nici tipetele de panica din jur,nici nu simti palmele lui Filip pe obrajii ce pareau fara vlaga… Il vazu pe Stefan cum vorbea la urechea unei frumoase si cochete blonde…Lesinase.

Related posts:

1. Nuvela |”Fara Nume”| Capitolul VI Part.I
2. Nuvela |”Fara Nume”| Capitolul XI Part.II
3. Nuvela |”Fara Nume”| Capitolul V Part.I
4. Nuvela |”Fara Nume”| Capitolul XI Part.I
5. Nuvela |”Fara Nume”| Capitolul X Part.I